PMP: Petrom trebuie să se întoarcă în proprietatea statului român

PMP: Petrom trebuie să se întoarcă în proprietatea statului român
Partidul Mișcarea Populară: Petrom trebuie să se întoarcă în proprietatea statului român
Publicat: 29/07/2021, 14:07

OMV vrea să scape de Petrom, pentru că se orientează spre dezvoltarea de noi forme de energie neconvențională. Președintele PMP, Cristian Diaconescu, susține că există voci europene, confirmate de presa din Austria, care spun că, în viitorul apropiat,  compania austriacă ar urma să-și vândă acțiunile de la Petrom, probabil către Gazprom sau Mol.

PMP consideră că România trebuie să fie pregătită pentru a prelua pachetul majoritar de la OMV Petrom și să reîntoarcă  bogățiile naturale în proprietatea statului.

Este de neconceput ca această companie strategică a țării să ajungă pe mâna rușilor sau ungurilor, ținând cont de protejarea intereselor naționale și de geopolitica și geoeconomia acestei regiuni.

PMP declară că, din păcate, după 1989, România nu a avut o strategie clară privind exploatarea resurselor naturale, ca o garanție de dezvoltare durabilă și de creare a independenței energetice, elemene esențiale în competiția economică din zona centrală și est europeană.

Cristian Diaconescu subliniază că România trebuie să reînvețe să-și protejeze interesele naționale și să de-a peste mână, politicienilor, învățați să trăiască din comisioane primite de la companii multinaționale.

De aceea, este nevoie de o implicare mai mare a serviciilor de intelligence, care să sesizeze permanent, pericolele venite din interior sau din afara țării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cifra care îi provoacă insomnii lui Cristi Borcea. În fiecare noapte!
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
×